duminică, 29 decembrie 2019

Prăjitura Deșteaptă

Prăjitura Deșteaptă







      Ingrediente:

200 de grame de făină
5 ouă
200 de grame de unt
100 de grame zahăr
200 de mililitri de lapte
100 de mililitri de apă
esență de vanilie



     Este o prăjitură ce se prepară ușor și repede,trebuie să procedezi precum este rețeta și va ieși o prăjitură cremoasă și pufoasă.Prima dată am făcut-o împreună cu bunica mea,care era o gospodină foarte bună,desigur cred că mulți dintre voi au învățat de la bunica,probabil din cauză că mulți am fost crescuți de bunici,iar răbdarea bunicii mele m-a ambiționat să învăț să gătesc.Când am făcut și eu această prăjitură a fost apreciată de cei ce au gustat și mi-au cerut rețeta,așa că o voi împărtăși cu voi.




   Mod de preparare:

  Se pune într-un castron albușuri care se amestecă cu sare până se formează o spumă.Se mixează ouă cu zahăr și apă,se amestecă bine.Se pune unt topit,apoi se adaugă lapte și făină cernută și se amestecă.Se pune spuma de albușuri peste preparat,apoi se adaugă esența de vanilie și se amestecă până se omogenizează.
  Se pune compoziția într-o tavă în care se pune făină și se unge cu unt.Se bagă la cuptor,se lasă 50 de minute la 170 de grade.Se scoate din cuptor,se lasă să se răcească și se presară cu zahăr pe deasupra.Vă doresc poftă bună.

duminică, 22 decembrie 2019

Salata de boeuf

Salata de boeuf








      Ingrediente:

600 de grame de cartofi
200 de grame de ceapă
300 de grame de mazăre(la conservă)
200 de grame de rădăcină țelină
400 de grame de morcovi
200 de grame de pătrunjel
200 de grame de castraveți murați în oțet
200 de grame de rădăcină de păstârnac
300 de grame de maioneză + 50 de grame de maioneză pentru decor
70 de grame de muștar
sare


 Se prepară salata de boeuf în perioada Crăciunului și de Anul Nou,dar este un preparat ce se gătește în orice perioadă a anului.Sunt multe rețete cu diferite ingrediente,fiecare gospodină se laudă cu rețeta proprie de salată de boeuf.



     Mod de preparare:

  Se pun cartofii la fiert,iar când sunt bine fierți se lasă să se răcească,apoi se ia coaja de pe cartofi și se taie cubulețe.Se toacă la fel morcovii,pătrunjelul,păstârnacul și castraveții murați.Se amestecă muștar cu maioneza și puțină sare și se formează sosul de maioneză.Într-un castron se pune mazărea,sosul de maioneză și ingredientele tocate,având o mănușă de bucătărie,se amestecă cu mâna.Se bagă la frigider 3 ore.
  Pentru a-i da un aspect mai special am folosit o formă de chec din silicon,unde am pus preparatul și l-am introdus la frigider,timp de oră.
  Când am scos salata de boeuf de la frigider,am răsturnat-o pe un platou și am scos siliconul.
    Pentru a avea un aspect plăcut se decorează cu rondele de albușuri de ou,cu castraveți și gogoșari în oțet.Se mănâncă rece,să avem poftă bună.

vineri, 20 decembrie 2019

Piersici umplute cu cremă

Piersici umplute cu cremă






         Ingrediente:

     Pentru a realiza cojile:

6 ouă
1 kg făină
400 mililitri ulei
esență de portocale
300 grame de zahăr
praf de copt



    Pentru a face crema:

300 grame gem de caise
150 grame cacao
300 grame unt
esență de rom
200 grame de zahăr pudră



      Pentru aspect și gust:

200 mililitri lapte
100 grame zahăr pudră
frunze de mandarine
colorant alimentar galben și portocaliu



       Mod de preparare:

    Se începe prin a pune într-un vas ouă cu zahăr pe care le amestec până ce compoziția devine cremoasă și pun uleiul,esența de rom,în același timp amestec încontinuu,apoi adaug făina,praful de copt și se frământă.Dacă aluatul nu se mai lipește de mâini,înseamnă că este bine frământat.
      Se ia o tavă pe care așez o hârtie de copt,apoi fac bile de aluat și le așez în tavă,dar la o distanță una de alta,deoarece cresc în timpul coacerii.Se apasă ușor pe fiecare bilă de aluat și se bagă la cuptorul preîncălzit,la 200 grade,timp de 15 minute.Nu trebuie ținute prea mult,fiindcă se vor întări și sfărâma când le scobesc,trebuie să fie rumenite.
      Cu ajutorul unui cuțit se scobesc și pun de o parte conținutul care îl scot,îl voi folosi la prepararea cremei.
     Pentru a prepara crema se amestecă zahărul pudră cu untul,apoi completez cu cacao,esența de rom,gemul de caise și conținutul scobit mai înainte,apoi se amestecă bine.
     Se umple cojile piersicilor și se lipesc două câte două.Se adaugă la frigider timp de 50 minute.
     Se pune într-un castron lapte cu colorant alimentar portocaliu și în alt castron tot cu lapte,dar cu colorant alimentar galben.Scot piersicile de la frigider le las puțin și apoi le dau  prin colorantul portocaliu pe o parte și pe cealaltă cu colorant galben.Se dă prin zahăr pudră și se pune pe o farfurie mare sau platou.Se bagă la frigider 4 ore sau se lasă o zi întreagă.Pentru decor se pune frunze de mandarine și este gata pentru servit.Poftă bună!

     

Ficăței de pui cu ceapă la tigaie

Ficăței de pui cu ceapă la tigaie








            Ingrediente:

800 de grame de ficați de pui
sare
piper
bulion
ulei
200 de grame de ceapă
pătrunjel





 
       Ficatul este unul din organele preferate.Rețeta aceasta îmi stârnește amintiri din vremea copilăriei și de fiecare dată o să o gătesc și o voi consuma cu plăcere.Sunt și oameni care nu le plac ficați,fiecare după gustul său.Trebuie gătiți bine pentru a fi gustoși.






       Mod de preparare:

    Pentru început se călește ceapa,durează până se înmoaie și se amestecă din când în când.Se pune ulei la încins,la foc potrivit.Se pune ceapa tocată și se dă focul mic,aceasta se călește timp de 10 minute.
    Se pune ficați într-un vas și se spală până ce apa care se scurge trebuie să fie curată.Se verifică ficați pentru a îndepărta bucăți de grăsime sau fierea,care ar amărî mâncarea.
    Când ceapa este înmuiată se pune într-o tigaie împreună cu ficați.Eu pun peste ficați și bulion,dar doar puțin.Nu se pune sare acum pentru a nu se întări ficați.După trei minute se întorc și se dă foc mic,se gătește timp de 12 minute.
     Se oprește focul,când sunt gata,se presară sare și piper după gustul fiecăruia.Se pune peste ficați pătrunjel tocat și se poate servi.Poftă bună!

marți, 17 decembrie 2019

Toba de porc,rețeta tradițională



Toba de porc,rețeta tradițională




         Ingrediente:
500 g carne de porc
2 urechi de porc
o limbă de porc
inimă de porc
3 foi de dafin
5 căței de usturoi
un stomac de porc
2 picioare de porc
boia dulce
doi rinichi de porc
sare
piper





       Mod de preparare:

     Se începe prin a spăla stomacul,iar pentru a scăpa de miros și pentru a se albi se pune peste stomac apă rece și oțet,se amestecă bine,apoi se lasă 24 de ore la frigider sau într-un loc mai răcoros.Pentru a curăța rinichii trebuie tăiați în două și se înlătură ce nu este bun din partea interioară și se spală bine.Se taie și inima în două,apoi se spală până este curată.După se opăresc picioarele de porc și limba împreună cu sare,apoi se curăță bine.
    Se pune la fiert într-un ceaun,picioarele de porc,urechile,carnea și șoriciul.În alt ceaun se pun organele la fiert.În ambele ceaune se adaugă foi de dafin.Se lasă la fiert timp de trei ore.Dacă se desprinde carnea de pe oase,atunci este bine fiartă.Când au fiert organele și carnea se taie cubulețe cât mai mici.Se dă cu puțină sare,boia,piper și usturoi pisat,apoi se amestecă pentru a se omogeniza bine.Se umple stomacul cu cubulețe mici de carne și organe,apoi se mai pune zeamă de la carnea fiartă și se coase bine.Se înțeapă stomacul cu o scobitoare pentru a nu pocni în timpul fierberii.Se pune stomacul în zeama răcită și se mai adaugă apă.
     Timp de 50 minute se fierbe toba,se scoate și se pune între două tăvi,iar deasupra se pune o greutate.
      Se lasă la presat cel mult 24 de ore.Apoi se poate servi.Poftă bună!
        
       

luni, 16 decembrie 2019

Poale-n brâu moldovenești

Poale-n brâu moldovenești








         Ingrediente:

    
       Pentru maia:
4 linguri făină
o lingură zahăr
două linguri lapte
30 g drojdie

     
        Pentru aluat:
300 mililitri lapte
două ouă și două gălbenușuri
o linguriță de sare
800 g făină
100 g unt
Maia
150 g zahăr
coajă rasă de portocală


     Pentru umplutură:
3 ouă
un plic de zahăr vanilat
300 g brânză dulce
200 g zahăr
70 g stafide
3 linguri de griș

   


        Mod de preparare:

    Se pune într-un vas zahăr și drojdie,apoi se amestecă.După se pune lapte cald împreună cu făină,se amestecă bine.Se lasă la dospit și se acoperă cu un capac .
    Pentru a avea unde pune ingredientele se folosește un vas adânc,unde se cerne făina și apoi se pune maia,laptele cald,sarea și ouă,se amestecă.Apoi se frământă aluatul,se pune coaja de portocală și câte puțin unt topit,se frământă până ce aluatul devine ușor de modelat.Se lasă să crească timp de o oră și jumătate.
     Se pune brânza de vaci într-un vas împreună cu stafidele,zahărul,ouăle,grișul și coajă de portocală,apoi se amestecă și se lasă la rece.
    Când aluatul a crescut,se pune făină unde întind aluat.Se fac din aluat pătrate.Se pune pe toți în parte câte o linguriță de umplutură și se apropie colțurile opuse.Se pune hârtie de copt într-o tavă,unde se pun plăcintele.Pentru aspect și gust se dă cu lapte și gălbenuș.Se adaugă la cuptor,timp de 50 minute,la o temperatură de 180°C.Când sunt gata se scot din cuptor și se dă cu zahăr vanilat.Să avem poftă bună și sănătate vă doresc!

duminică, 15 decembrie 2019

Bomboane cu nucă și biscuiți

Bomboane cu nucă și biscuiți






        Ingrediente:

400 grame biscuiți
200 grame nuci măcinate
esență de rom
200 grame unt
3 lingurițe vișinată
200 grame nucă de cocos
2 linguri cacao
150 grame zahăr pudră
200 grame cireșe




    Această rețetă se face ușor și repede,mulți cred că au început prima dată să o facă,se poate spune că este una din rețetele copilăriei.Aș vrea din tot sufletul să mai retrăiesc acele momente când aveam mândria de a realiza bunătăți cu îndrumarea bunicei mele.
 




     Mod de preparare:

  Se începe prin a sfărâma biscuiți cu ajutorul unui robot de bucătărie,dar bunica mea îi dădea prin răzătoare.Se pune biscuiții într-un vas împreună cu zahăr,esența de rom,cacao,vișinată,nucă măcinată și unt.Compoziția se amestecă și apoi fac bomboane cu mâna,se apasă cu degetul în mijloc,unde se formează găuri,se adaugă în ele câte o cireașă,se strâng și se dă prin nucă de cocos și sunt gata pentru a fi servite.Poftă bună!

Prăjitura Albinita


Prăjitura Albinita
  

   



           Ingrediente:
  
      Pentru foi cu miere:

1kg făină
300 g miere
300 g zahăr
o lingură bicarbonat de sodiu
3 ouă
150 g unt
coajă rasă de portocală( se poate folosi și coajă de lămâie)
200 mililitri lapte rece



   
       Pentru crema de griș:
 
300 g zahăr
100 g griș
600 mililitri lapte
puțină sare
200 g unt




   
       Pentru gust și aspect:

gem de zmeură sau de caise
40 g zahăr pudră



   

      Prăjitura Albinita are multe denumiri precum: Prăjitura cu foi cu miere,Prăjitura Dulcineea,Prăjitura Mimoza. 
      

      
       Mod de preparare:

       Încep prin a pune pe foc o cratiță pentru a dizolva zahărul,mierea și untul.Am pus compoziția în bolul mixerului și am băgat coaja rasă de portocală,trei ouă și vanilie,apoi am amestecat,în timp ce am pus făină și bicarbonat.Se poate folosi apă peste,dar de preferat este laptele rece,deoarece prăjitura va fi mai pufoasă.După ce aluatul s-a făcut este ușor de manevrat.Se ia și se împarte în patru părți egale și am întins patru foi.Pe timpul bunicilor noștri se cocea pe dosul tăvii,dar eu am pus în tăvi hârtie de copt unde am așezat foile crude.Apoi am trecut la copt foi,timp de opt minute,la temperatura de 180 grade Celsius.Dacă au crescut și au devenit aurii,atunci sigur a-ți procedat bine.
         



         Pentru crema de griș se pune la fiert laptele cu zahăr,vanilie și sare.Când a fiert am adăugat grișul și pentru a nu se forma cocoloașe am amestecat.Am lăsat cratița cu compoziția să se răcească.După am băgat grișul cu lapte în vasul robotului de bucătărie,am pus două bucăți mici de unt și am mixat ușor.





         Pentru umplere am ales gem de caise,dar se poate folosi și gem de zmeură.Se împarte crema de griș cu unt în două.
    



         Umplutura se face astfel:
foaie+crema de griș+foaie+strat de gem de caise+foaie+crema de griș+foaie




          Se apasă cu palma ușor,se pune o hârtie de copt și peste o tavă cu o greutate pe aceasta.Se lasă așa timp de o zi.Apoi se decorează cu zahăr vanilat și se taie felii pentru a fi servită.Poftă bună!

sâmbătă, 14 decembrie 2019

Prăjitura Albă ca Zăpada

Prăjitura Albă ca Zăpada






     Ingrediente:
 
    Pentru foi:

  • 200 mililitri lapte
  • 100 g ulei
  • 3 ouă
  • 100 g zahăr
  • sare
  • 1kg făină
    Pentru cremă:
  • 300 g unt
  • 10 linguri de făină
  • 700 mililitri lapte
  • 8 linguri zahăr
  • coaja și zeama de la o lămâie
  • esența de vanilie


    
         Mod de preparare:

      Pentru aluat:
 
  Pun lapte într-un vas,adaug zahăr pentru a se dizolva,apoi se pune uleiul,amoniac,sarea și ouăle,se amestecă,adaug făină și frământ până devine aluatul umpic tare.Din aluat fac trei foi,pe care le coc pe dosul tăvii,dar înainte presar cu făină.


     
   
       Pentru cremă:

   Pun la fiert lapte cu coaja de lămâie.Într-un castron pun puțin lapte rece și zahăr,amestec bine.În laptele care este la fiert pun compoziția de la laptele rece și făină,amestec și o las să fiarbă,până când se poate lua ușor.Se lasă la răcit și se pune untul,se amestecă.Apoi se adaugă zeama de lămâie și esența de vanilie.
    Prăjitura se îmbină astfel: foaie-cremă-foaie-cremă-foaie
     Peste tava cu prăjitura se pune folie de plastic și se lasă la rece,apoi o dau cu zahăr pudră și o tai felii pentru a fi servite.Această rețetă o pregătea bunica mea,mereu îmi aduce aminte de copilărie.Poftă bună!

vineri, 13 decembrie 2019

Chec pufos

Chec pufos






       Ingrediente:
3 căni de făină
200 g zahăr
3 ouă
800 mililitri lapte
praf de copt
sare
nuci tocate
3-4 bucăți rahat
două linguri cacao
200 g ulei

   



     Checul este o prăjitură în care se poate adăuga după preferințe stafide sau ciocolată.Se poate consuma atât cald,cât și rece,își păstrează aroma.În perioada sărbătorilor de iarnă se prepară chec,dar dacă vă este poftă se face în orice perioadă al anului.




      Mod de preparare:

    Încep prin a pune într-un castron două gălbenușuri și un ou întreg pe care le bat bine.Amestec gălbenușurile și oul întreg cu sare,ulei și lapte,care îl face pufos.Peste pun făină cernută și praful de copt cu apă și spuma de gălbenușuri.În compoziție adaug cacao,nucă și rahat.Se pune într-o tavă toată compoziția și amestec cu o lingură.Cuptorul trebuie să fie încălzit pentru a se face mai repede.Se bagă la cuptor timp de o oră.Să fi sigur că este copt se introduce o scobitoare,dacă nu se lipește aluat,atunci este bun de servit.Rețeta asta o făcea și bunica mea,iar de atunci am învățat să o pregătesc și eu.Desigur,niciodată nu voi putea găti precum ea,era un gust și miros special.Poftă bună!

joi, 12 decembrie 2019

Salam de biscuiți

Salam de biscuiți






       Ingrediente:

  • 500 g biscuiți
  • 300 g nucă de cocos
  • 500 mililitri lapte
  • 150 g unt
  • 30 g cacao
  • 200 mililitri apă
  • 20 mililitri esență de rom
  • 150 g zahăr
  • foi napolitană



   
    Mod de preparare:

    Într-un castron pun lapte,apoi nucă de cocos și foi de napolitană pisate mărunt,pe care le amestec până se face o compoziție,o adaug pe o folie și o rulez,iar timp de 40 de minute o las la frigider pentru a se prinde.
    Într-o cratiță pun apă la fiert unde adaug zahăr,unt,esență de rom și pudra de cacao le amestec timp de zece minute,până se obține sirop.
    Într-un vas pisez biscuiți cu un blender sau cu orice îi poate sfărâmă,pun siropul,mai amestec și apoi pun preparatul pe o folie.Scot rulada de la frigider,o pun tot pe compoziție și o rulez.Pentru a se omogeniza se lasă la frigider timp de două ore.După se pune pe o farfurie mai mare și se taie felii,gustul este foarte bun,cei din familie și prietenii o apreciază.Poftă bună!

       

duminică, 1 decembrie 2019

Sarmale cu smântână

Sarmale cu smântână



     


        Ingrediente:
  
carne tocată de porc
2 verze murate
2 cepe
orez
bulion
foi de dafin
pătrunjel
mărar
sare
piper
smântână
șuncă




          Mod de preparare:

    Încep prin a desface foile de varză le pun pe masă și mă apuc să fac compoziția.Ceapa o tai cubulețe și o călesc în ulei.În vasul în care am pus carnea adăugăm ceapa călită,pătrunjel,mărar,orez și se amestecă.Am luat foile de varză,am pus amestecul cu carne în fiecare și le-am făcut rulouri.În tuci am pus sarmale,cu foi de dafin,varză tocată,bulion și pentru gust mai bun am pus cubulețe de șuncă printre sarmale și am acoperit cu apă.



Sarmale în tuci

     Au fiert timp de două ore și jumătate.Am scos câteva pe farfurie și am pus smântână pe deasupra și cu un ardei iute,am mâncat cu multă poftă.Desigur am făcut și o mămăliguță.Poftă bună și sănătate multă.

Postare prezentată

Cozonac